Clasele 5-8 au fost extrem de încântătoare. De la mere putrezite aruncate în pereți, la discuții despre filme porno sau filmări cu camera ascunsă, anii de generală au fost și sunt de neuitat.
Așadar, azi o să vă zic ce se întâmpla acu’ vreo 10 ani, în timpul școlii, că și așa a început.
Am fost o clasa numeroasă pe vremea mea. Acum, clasele sunt restrânse, maxim 14 elevi, însă noi am fost vreo 24 în clasă. Și asta înseamnă mult, mai ales cu atâtea caractere diferite. Pentru că eram (și sunt din păcate) mică de înălțime, în toți anii de școală am stat în prima bancă. O plăcere. Ce e drept, fiind și un pic tocilară, îmi convenea lucrul ăsta. Aveam un orar încărcat, cu cât am înaintat în ani, cu atât mai greu devenea totul, având pe săptămână o zi în care țineam cursuri până la ora 3. Nu știu cu ce să încep, așa că o iau cu diriginta, căruia o să îi zic “diriga”.
Diriga noastră era mai specială.( și prin această propoziție doresc să spun că era aia specială din toată școala, iar atunci când am auzit că ea va fi diriginta noastră, a picat cerul peste toată clasa). Profesoară de română fiind și având acea materie în fiecare zi, majoritatea timpului în clasa aia ne-o petreceam. Sau așa mi se părea mie, întrucât orele de română erau de dimineață și fiecare dimineață o începeam în teroare, pentru că nu știam ce stare de spirit va avea diriga.
Fiind un spirit mai libertin, diriga noastră venea la ore cu întârziere: 8:10, 8:15, 8:20, chiar 8:50 câteodată. Pentru că noi eram o clasă destul de liniștită (în traducere bătăi cu mere stricate), când ea întra pe ușă, o tăcere înmormântală se așeza peste noi, căci nu știam la ce să ne așteptăm. Uneori își peria dinții, alteori își dădea cu spray-ul ei verde în cap, uneori ne punea să ascultăm slujba sau își făcea cafeaua în ibric (saaau își spăla papucii, saaau își făcea unghiile, sau se pieptăna, sau ne punea să scoatem muștele moarte din geam, sau își uda florile și lista continuă). Dar mai venea și ziua aia de teroare, când tu credeai că ai scăpat că nu te ascultă la teme și când colo, 24 elevi aveau 4 la limba română (yeah, am avut și eu un 4.). Că veni vorba de note, în clasa a cincea am luat primul 3 din viața mea, proful de sport ascultându-ne la educație tehnologică (lipsă de personal) și bineînțeles că noi neașteptându-ne ca să fim ascultați, nimeni din clasa nu învățase. Eu și alte 2 colege cu care vorbeam la vremea respectivă am fost ascultate și notate cu calificativul 3, noi plângând în ultima bancă. Dar nu e bai, am primit încurajări din partea profului : “ce va pisați ochii acolo în spate, învățați pe data viitoare și vă ascult”. (Mda.)
Revenind la diriga noastră. A fost și încă e o femeie foarte citită, eu fiind tocilară și pârâcioasă, mai încercam să mă dau și bine pe lângă ea, împrumutând cărți. I-am cerut odată Boccacio și nu a vrut să mi-o dea, nerealizând la vremea respectivă că acea carte are și pasaje cu un limbaj mai vulgar.
Dar trecând peste aceste detalii, în clasele 5-8 stăteam în ordine alfabetică, ceea ce înseamnă că stăteam cu o tipă, care în anumite momente ale zilei începea să geamă, dar nu în sensul ăla când ești bolnav și te doare ceva foarte tare, ci în sensul ăla sexual. La română, totuși, stăteam cu un coleg care mereu mă băga în belele, întrucât mereu dădea răspunsuri greșite, iar eu trebuia să zic corect, uneori neștiind nici eu. Și pentru că noi stăteam în banca de pe rândul din stânga (el fiind în stânga mea), pe rândul din mijloc (deci în dreapta mea) stătea la română un alt coleg, mai dubioșel el așa, întrucât mulți îl porecleau lăbar. (În clasa a opta când ne-am pus net, el îmi recomanda niște site-uri porno, în discuție fiind implicați eu, el și colegul de bancă, într-o pauză).
În clasele 5-8 primeam în continuare cornul și laptele. Dar a venit o perioadă de vreo lună în care în loc de lapte, primeam un măr, iar noi elevi conștiincioși fiind, le lăsam să putrezească, ca mai apoi să ne batem cu ele. (băieții făceau asta, noi, fetele, ne uitam doar). Astfel, niște ștampile de mere stricate erau în clasa dirigăi, fix deasupra tablei. But don’t worry, că diriga a rezolvat și această problemă, am stat după ore și am șters pereții. Va gândiți că asta a fost pedeapsa? Ei bine… nu. Diriga avea o tehnică specială în a pedepsi “copchiii enervanți”, și anume, apela la lemnul de după sobă (ca să vă imaginți cât de mare e, gândiți-vă la lemnele alea întregi de pus pe foc; nu, nu la alea subțirele). Astfel, când te așteptai mai puțin, diriga ca un ninja (așa ca baba aia de la slujbă, care mai nou, cică nu mai merge că nu poate. Tată m-a informat că pot merge de acum la biserică, întrucât baba aia nu mai vine, bunica făcând completarea că e “boalnăvă”). Deci reluând, căci paranteza aia a fost cam lungă, diriga, ca un ninja, scotea lemnul ăla și pocnea băieții. Mai avea tendința ca în pauze să se ascundă după ușa clasei și să îi pocnească cu lemnul pe aia care fugeau pe hol.
Pe cât de obrazbici eram, pe atât de deștepți eram, doar că preferam să ne irosim aceste resurse pe prostii. (Asta e așa ca un preludiu la ce urmează să zic, ca să vedeți câte planuri și strategii erau făcute).
Orele de sport le țineam de obicei afară, pe terenul de sport, unul situat la o oarecare distanță de școală, iar atunci când era frig, țineam orele în clasa de sport. Noi, fetele, eram primele care intrau să se schimbe, atât la începerea orei, cât și la sfârșitul acesteia. Dar odată, la terminarea orei de sport, băieții au avut dorința se a se schimba primii. (adică au fugit rapid înspre clasă și au închis ușa, zicând că ei se schimbă). Noi nu ne-am dat seama de nimic, așa că am așteptat conștiincioase ca ei să își termine treaba și apoi, să intrăm și noi. Ceea ce noi nu știam era că în lada aia mare de sărituri, cineva stătea cu un telefon și ne filma. Acuma nu va gândiți că noi eram îngerii de la Victoria’ s secret, mai ales la acea vreme unde am prins perioada aia de îmbrăcăminte doar puțin mai dubioasă decât a părinților noștri, dar un sutien, un chilot tot s-au mai văzut. (Îl citez pe profu’ de sport: “s-a văzut și un cur de boca pe acolo”, a.k.a eu). Poate vă așteptați că ne-a filmat colegul meu labar, dar de fapt, a fost colegul meu de bancă, de la orele de română. Bătaia ce a mâncat-o de la maică-sa în ziua aia nu am să o uit niciodată, mai că îmi părea rău că s-a supus acestui risc doar pentru o pereche de chiloți. Bineînțeles, toți băieții au avut nota scăzută la purtare, pentru că toți au fost în cârdășie, dar pe el l-a bătut și mă-sa. Și chiar nu vă imaginați ce bătaie fu aia.
Aveam noi un prof de istorie mai special și asta pentru că avea capul de trei ori mai mare decât cel al unui om normal, iar atunci când vorbea, o făcea cu precipitații (te scuipa în ochi; eu pățeam asta ori de câte ori aveam ora de istorie, deoarece eram în prima bancă. Prin urmare, caietul meu era plin de scuipat și, uneori, îmi mai luam și câte unul în ochi). Fiind totuși o clasă plină de copii cu caractere diferite, dar cel mai important, fiind până la urmă niște copii de la țară, noi am găsit soluția și în acest caz. Orele de istorie erau un haos total, întrucât noi profitând de acest handicap al profului, făceam din orele alea… ne-ore, dacă există așa ceva. Fiecare era în treaba lui, ne făceam temele la altă materie, vorbeam între noi, dar în majoritatea timpului ne batean joc de prof. Porecla lui era Cappy (nu de la suc, ci de la dimensiunea capului lui). Mai avea altă porecla, Capalău, dar în general foloseam Cappy. Omul ăla chiar a fost terorizat (și nu numai de noi), dar cel mai grav lucru era cumde conducerea școlii a permis ca el să predea. El își știa materia, dar totuși, se vedea că ceva nu e okay. Vă imaginați, deci, în ce haos ne “țineam orele de istorie”, băieții comentând la el mereu, nebăgându-l în seamă și făcându-i și farse. (I-au pus apă amestecată cu cretă și bucăți mici de hârtie pe scaun, el s-a pus pe scaun și well…)
Trecând peste orele de istorie, o altă plăcere erau cele de chimie, unde eram terorizați. Femeia aia era doar puțin mai mică decât mine, însă băga o teroare în noi, încât nu mai spuneam nimic. Îmi aduc aminte că odată, colegul nostru lăbar (era prin clasa a șaptea parcă) și-a rupt mâna dreaptă, profa țipând la el: “handicapatule, ce-ai mai venit la oră, eu să mă uit la tine și tu la mine? Ieși afară! Idiotule!”. Mi-a fost milă de el cumva, căci după plângea pe hol, până ce a dat secretara de el. După a urmat alt scandal al profei de chimie către coleg: “mai, ești prost ?! Ce te smiorcăi pe hol, să te vadă toți și să mă bagi pe mine în belele!”
O altă plăcere erau orele de biologie, făcute cu clona. (Asta era porecla lui, nu are nicio legătură cu serialul “Clona”.). Nu știu de ce i se zicea așa, poate pentru că era super super superrr slab, deși tot nu are logică. Clona avea mai multe ticuri nervoase: ridica din umeri des (ca și când ai zice că nu știi ceva cu umerii), își trăgea pantalonii în sus din 5 în cinci minute cu antebrațele (deși mâinile lui nu erau ocupate) și se prindea de lobul urechii (dar asta mai rar). Îi plăcea să tragă băieții de urechi (probabill legătură având cu ticul lui) și da, mai înjura și el elevii neascultători. Am avut și pe la bio un 4, tot de la vreun test surpriză. Îmi aduc aminte de o scenă de la ora de biologie, petrecută prin clasa a șasea. Ni se preda la vremea respectivă ceva despre plante, iar profu’ a menționat cuvântul sex (cu sensul de gen feminin/masculin), iar eu și acele colege am început să râdem de cuvântul “sex”, la care profu’ răspunse: “ce râdeți? Că am zis sex? Da’ ce? Nu ați mai auzit de cuvântul ăsta?”. Mno, copchii proști eram.
Fizica o făceam cu o profă și aia huhu. De obicei nu ne asculta, notele primindu-le pe caiete, ne mai preda ea din când în când, dar și la această materie venea câte o zi pe an în care profa tuna și fulgera și ne scotea la tablă să rezolvăm exercițiile, noi neavând niciun habar ce naiba voia de la noi, ceea ce ducea la intensificarea enervării ei. Frate, erau groaznice momentele alea. Ea avea tendința de a mânca pe la ore și nu va gândiți că mânca un covrig, ci venea la ore cu mâncare gătită de acasă, păstăi cu usturoi, sarmale și multe altele. Dar măcar orele alea erau mai rare.
O altă distracție era ora de mate. În postarea de ce am dat la medicină, am menționat că nu am urmat un profil de mate, întrucât am avut atâția profi la această materie, încât eram norocoasă că știam tabla înmulțirii. Așadar, primul prof pe care l-am prins noi era un fel de variantă al lui Cappy, dar cu un cap normal. Eram neatenți și gălăgioși la orele alea, matematică nu prea făceam, adică mai făceam din când în când, dar prea rar. Aveam câteva colege în clasă (una dintre ele fiind poreclită “moaca”, please don’t ask why) și lor li se adresa de obicei, când era nervos, cu “tu capra tu!”. Am avut o singură dată inspecție la mate și am făcut aceeași lecție timp de vreo 2 săptămâni, totul fiind regizat până la ultimul detaliu. Mai bătea băieții cu compasul sau direct cu pumnul, dar per total a fost destul de okay omul. Un alt prof de mate, care a stat un semestru cu noi, era un fel de varianta a Clonei, dar fără ticuri. (Adică era la fel de slab). Omul ăla era și el dubioșel, se înroșea foarte tare la față în anumite momente și părea atât de inofensiv, încât aveai impresia că cineva l-a pus brusc în mijlocul unei clase de copii și i-a zis să predea. În clasa a șaptea făcea pregătire cu noi, după ore, iar într-o zi am rămas închiși în școală toți, fiind nevoiți să sărim geamul, moment în care colegul ăla de care îmi plăcea mie (nu ăla cu care jucăm x și o) mă făcu grasă. (nesimțitu’).
Cred că mă opresc aici, un final destul de brusc, dar mă dor mâna și capul, iar în mare cam astea au fost evenimentele majore de prin generală. Mai sunt câțiva profi despre care aș vrea să vă zic, cum ar fi aia de latină, de engleză sau cel de religie, însă poate altă dată o voi face.
P.S.: îmi cer scuze pentru virgulele puse incorect sau lipsa lor, dar chiar nu mai știu cum se pun, promit ca îmi cumpăr un manual de “cum se utilizeaza corect virgula, for dummies” și mă pun la punct.
p.p.s.: în legătură cu pretendenții mei de care v-am zis în capitolul 9, tipul cu “drăguță” mi-a scris zilele trecute. Citez: “bună drăguță ce mai faci????”. Nu știu dacă e o pură coincidență (deși eu asta tind să cred, căci nu citește el bloguri) sau chiar a citit ce am scris pe aici (sau mai e varianta că m-a văzut pe acasă.). În fine, ideea e că și-a luat block instant.
