Gânduri

E din nou vară. Nici nu știu când a trecut din nou timpul, parcă ieri era revelionul și urmăream artificiile cu oameni dragi. A fost unul dintre cele mai amuzante revelioane trăite până acum și asta datorită oamenilor ce au fost în jurul meu. Un cadru mirific constând din vin, prăjituri și… manele, mai vechi ce e drept, așa ne-au solicitat colindătorii. Aș vrea să mă întorc să retrăiesc acele sentimente, aș vrea să simt din nou zâmbetele de atunci. Când sunt în perioade mai stresante ale vieții, mereu mă gândesc la trecut, la râsul de odinioară și toată acea fericire. E un moment de tranziție care și acesta o să treacă însă până atunci grijile își lasă în fiecare zi amprenta asupra pielii de pe frunte și asupra ochilor. La ultimul bal la care am fost mi s-a spus ca sunt „frumoasă ca luna”, aceste remarci eminesciene făcându-mă să râd chiar și acum. Urmăresc cu ardoare să treacă toate aceste clipe, ca să ajung din nou la multe zâmbete și fericire. 
Acasă. 

O vară, un răsărit, multe bătăi de inimă

Cerul e sângeriu, soarele ridicându-se leneș pe cerul azuriu. Lumea se trezește din nou, încet-încet, păsările fiind primele ce sparg ecoul. M-am trezit din nou mult prea de dimineață, neavând somn. Îmi sprijin fața de geam, lăsându-i amprenta pielii precum un tatuaj. Privesc în zare. E răcoare.Verdele copacilor mă liniștește. 

Doar o privire și multe bătăi de inimă.

Ce (mai) inseamna sa fii barbat în secolul XXI ?

O fiinta draga sufletului meu,  mi-a dat intr-o seara sa citesc niste eseuri pe subiectul „Ce ( mai) inseamna sa fii barbat în secolul XXI ?” Am ramas atat de profund impresionata de cele citite, incat am simtit nevoia sa insir si eu cateva cuvinte legate de aceasta tema.

 

Ce (mai) inseamna sa fii barbat în secolul XXI ?

In ceea ce ma priveste pe mine, notiunea de barbat reprezinta tatal meu. Tatal meu pe care il iubesc profund, ce reprezinta pentru mine intruchiparea fizica a lui Dumnezeu.

Tatal meu s-a nascut in 1971. Nu a urmat scoli inalte, ci a muncit cu mana de mic copil, mergand cu vacile la pascut, apoi urmand scoala profesionala. Nu a excelat nici la invatat, nu stie nici poezii, nu citeste nici romane, ci a inceput serviciul inca de tanar, de la 17 ani, un an lucrand pe ascuns fara carte de munca.

Tatal meu. El reprezinta pentru mine prototipul barbatului. Este un om bland, cu sufletul blajin, cu o privire senina, adesea pusa pe ganduri. Cand ma uit prima oara la tatal meu, ii observ sprancele subtiri sub care lucesc doua bobite albastre. Tatal meu. Ce e plin de rabdare si plin de iubire. A fost invatat de mic cu greul, bunicul, Dumnezeu sa-l ierte, murind devreme. Mi-ar fi placut sa il cunosc, mi-ar fi placut sa il strang in brate pe cel care i-a dat viata si a contribuit la formarea barbatului ce astazi este tatal meu.

Analizand principiile vremurilor de azi, e foarte greu sa tii pasul, intrucat inovatia si schimbarile au loc pe zi ce trece. Dar un barbat ramane barbat in ciuda timpului care se scurge. Tatal meu nu isi manifesta iubirea prin vorbe in fiecare zi, insa o face prin fapte. Se trezeste de dimineata, inainte de toti, da mancare animalelor, apoi in liniste se imbraca si pleaca la servici. Sunt zile in care nici nu are vreme a manca, insa tatal meu nu se plange de asta. Seara, cand ajunge frant in casa, mama ii serveste mancarea, el multumindu-i pentru cele aduse. Tatal meu merge rar la biserica, insa in fiecare seara il vad punandu-se in genunchi, rugandu-se. Tatal meu posteste miercurea si vinerea in liniste, fara a face un mare tamtam din asta. Munceste atat la servici, cat si acasa, in camp, ingrijindu-se de fiecare lucrusor cu cea mai mare dragoste. Este un om strangator, punand la locul lui fiecare lucru, e un om cumpatat, rabdator, linistit si uneori tacut. Daca ar fi sa spun acum o amintire cu tatal meu, ar fi una cu multi ani in urma, cand si eu eram un tanar invatacel. Era iarna, se apropia craciunul, iar tatal meu a primit de la servici prema de craciun. Erau cam rar  la noi in casa pe atunci dulciurile iar tatal meu primise, pe langa ciocolata, si o sticla cu suc. Era 5 dimineata, el tocmai se intorsese de la servici, mai devreme, iar eu entuziasmata am navalit peste sucul acidulat. Cand am deschis sticla, o parte din continut s-a varsat pe covor, frica deja patrunzandu-mi in oase, dar tatal meu, s-a uitat la mine si a ras doar. Nicio dojana, nicio vorba urata, nicio privire scrutatoare, doar un zambet larg unui copil prea entuziasmat pentru o sticla cu suc. Ar mai fi multe de spus, insa imi e teama ca toate cuvintele din lume nu mi-ar ajunge sa il descriu pe tatal meu, barbatul ce ne calauzeste, ne lumineaza viata, pulsand ca o vapaie protectoare mereu in spatele nostru. Acesta este, dupa parerea mea, barbatul secolului XXI.

Impotenţă.

A început semestrul al doilea de o lună de zile. Orar nou, materii noi, o altă rutină. Mă trezesc în fiecare dimineaţă mai obosită ca în ziua precedentă, singurul meu gând fiind acela de a dormi. Şi dorm mult, mai ales weekend-urile sunt 95% somn ( 5% mâncare). Încerc să îmi impun un program căruia să îi fac faţă, iar eu să mai am şi alte activităţi, însă până acuma am lăsat totul baltă în detrimentul somnului.

E aproape miezul nopţii…nu am mai scris de ceva vreme, încercând să frânez sentimentele ce mă apasă. Mă simt sufocată de lipsa somnului, de stări contradictorii, de oameni. Nu mi-am mai aşternut gândurile pe foaie de ceva vreme şi simt cum mă dezumanizez. Mă culc şi mă trezesc cu aceeaşi senzaţie de nemulţumire şi nefericire. Trece ziua cu aceeaşi rutină în care m-am pierdut şi încerc să mă regăsesc la fiecare colţ de stradă. Depresia. A reapărut din nou, de data asta cu forţe mai puternice.

Mă bucurasem că zilele trecute ieşise soarele, vremea fiind mai prietenoasă. Încă domină prezenţa iernii, dimineţile fiind ornate cu pojghiţe de gheaţă, iar vântul şfichiuieşte hainele groase.

Căci afară e rece, la fel ca înăuntru.

 

m-am poticnit

…în gânduri, în idei în sentimente. M-am poticnit în mijlocul drumului, confuză fiind încotro să o iau. Te caut cu ardoare şi nu te mai găsesc, vino să îmi alini sufletul îngândurat şi bântuit de prea multe stări de nelinişte. Vino şi prinde-mă de mâna, ajută-mă să îmi găsesc calea.
E cald. Am deschis uşa balconului şi am lăsat aerul de primăvară să pătrundă în încăpere. Îmi era dor de aceste seri liniştite, veioza luminând într-un colţ, iar aerul nopţii să îmi sucească mintea şi sufletul. Sunt bine? Hmm, încă nu, însă încerc din greu să fie totul okay.

Martius

Trec zilele cu repeziciune, căldura făcându-se simţită sfios. Vântul îmi ciufuleşte părul, încâlcindu-l. Primele raze de soare simţite în acest an. Primele raze de soare ce îmi luminează ochii, căpruiul transformându-se în culoarea alunei.  Îmi sprijin capul de geamul autobuzului,privind agitaţia de afară. Înaintează încet, fiind o oră de vârf. Privesc razele de soare ce se filtrează prin ramurile copacilor, încă golaşe. Privesc oamenii ce colcăie în plină zi  pe străzile pavate. Simt agitaţia cum mă învăluie din toate părţile, devenind şi eu la fel. Aştept cu nerăbdare serile de vară, aştept mireasma ierbii proaspăt tăiate, aştept  zilele leneşe cu ploaie şi o ceaşcă cu cafea.

Seara, îmi culc capul pe pernă, trezită fiind de un răsărit sângeriu şi de  glasul dulce al mierlei.