Capitolul 4

Zilele trecute, în drumul spre facultate, am trecut pe lângă o casă veche în față și în amintiri lovindu-mă un miros din ăla bătrânesc, care mi-a adus aminte de străbunica. Am scos telefonul din buzunar pentru a-l suna pe tata ca să îi zic de incident și am început să râdem amândoi,aducându-ne cu drag aminte de ea. Mă întrebă tata “Și? N-ai intrat și tu în casă?”, la care îi răspunsei „Cum să intru? Dacă are furca după ușă cum ținea bunica?”,  „Ei și ce dacă avea băbuța furcă după ușă, dacă venea unu să îi fure banii, nu mai ajungea ea la furcă.”

Așadar, am avut o străbunică (bunica bunicii din partea tatălui, Dumnezeu să o ierte), care fu ea o persoană bună, dar nu cu mine, nu eram eu strănepoata ei preferată, mai rece ca persoană  fiind. Pe verișorii mei îi adora. Din când în când, când bunica mergea să își viziteze mama care era văduvă, mergeam împreună cu verișoara mea “la vale” și de fiecare dată când eram la ea luam purici, devenea o luptă acerbă între noi și ei, și care pe care. În zilele alea, cât eram la ea, multe peripeții se mai întâmplau (știu că sună ca în povestirile lui Ion Creangă, dar chiar așa se întâmpla). Doamne, era cam rea uneori băbuța, dar cu așa mult drag îmi aduc aminte de ea acum, și de fiecare dată când mai dau pe la biserică (ceea ce e cam rar pentru că pățesc doar lucruri neplăcute; în următorul capitol o să vă povestesc de asta), pun o lumânare și pentru sufletul ei. Și cum să nu fii rău când vezi că toți nepoții tăi fac prostii. Îmi povestea tata că el împreună cu văr-su, când mergeau la ea, se urcau sus pe sobă și de acolo săreau pe pat. Au sărit de atâtea ori încât îl rupseră în două, ei luându-și rapid tălpășița, că altfel coada de la matură pe spatele lor ar fi fost.

Dar revenind, eu și var-mea eram cam șui, unde era loc de necaz, acolo eram și noi: furam struguri, una fura, una stătea la pândă, furam cârnațul din cămară (la cârnaț înțeleg că nu ne lăsa, dar la struguri nu, nu e ca și cum mâncam toată via), îi furam bomboanele cu gust de mentă, lipicioase și expirate că stăteau cu lunile într-un pahar în dulapul cu vitrină. Ideea e că făceam multe prostii. Dar părțile cele mai plăcute erau iarna când ne urcam pe soba cu cuptor și stăteam acolo la cald, privindu-i de sus pe cei din jurul nostru cum fac treabă. Nu știu de ce îmi vine în minte o scenă cu tăiatul porcului, eu și var-mea cocoțate sus fiind, un iz de lut cald colonizându-ne simțurile, iar restul adulților trebăluind prin cameră.

Avea străbunica o casă cu trei camere, una era camera comună, ca la țară, una zisă „casa mare” (și noi la fel aveam, de fapt toate casele din sat așa erau compartimentate), și o cămară. Când pășeai în „casa mare”, un miros stătut de naftalină te lovea peste față și după ce ieșeai din camera aia parcă și tu stătuși la conservat o vreme acolo. „Casa mare” era mereu curată, dacă preotul venea la tine, acolo îl primeai. Tot acolo țineai tot ce aveai mai de preț, zestrea, hainele de mers la biserică, banii la ciorap, tinerețea ta dusă, iar camera era amenajată precum un muzeu, cu scoarțe¹ pe perete (un fel de țol de pus pe perete, dar tehnica și modelul de lucru altele fiind), cu zestrea într-un colț, cu un dulap masiv în celălalt colț, cu câteva laițe² pentru nunți sau înmormântări și într-o parte a camerei avea băbuța sicriul. Mi s-a părut macabru și șocant să văd acel sicriu, căci nu înțelegeam de ce îl avea, nu era ca și cum mâine ar fi murit, mai durau ani până se întâmpla asta (și chiar așa fu), dar impactul inițial fu destul de frapant. Ulterior m-am obișnuit cu el și ne jucam de-a v-ați ascunselea cu var-mea și ceilalți veri pe lângă el.

Străbunică-mea avea un obicei dubios. Și când zic dubios, era chiar dubios, dar eram fascinată cumva pentru că nu mai văzusem asta. Dacă vreți să nu fiți îngrețoșați, nu citiți mai departe. Străbunica era ok cu tranzitul, și știți la țară cum e cu wc-ul în fundul curții, așa era și la străbunica, numai că ea nu îl prea frecventa. Când nu trecea nimeni pe drum, mergea în mijlocul ogrăzii, tensiunea era eliberată, apoi, după ce își aranja la loc fustele (că avea vreo 3 pe ea), cu mâna dreaptă lua știți voi ce și îl arunca peste gard, în grădină, la gunoi. (știți voi, gunoiul de țară, în termeni tehnici și fancy, îngrășământ natural).

Când a murit, știu că bunica a plâns mult. Bunica e o femeie bună și miloasă, nu cred că există așa bunică bună pe lumea asta cum e bunica mea. Poate cu toții zicem asta, însă bunica mea chiar e bună. S-a adunat toată familia la casa străbunicii pentru a pregăti totul: au făcut curat, au luat ce mai trebuia pentru priveghi și înmormântare (prăjituri, sucuri, băutură, prosoape de dat împreună cu colacul), au pus femei care să pregătească mâncarea pentru praznic, au anunțat și popa că din nou face un ciubuc și multe altele. Dar acum când stau și mă gândesc la moartea ei, nu am o senzație de tristețe, ci una de fericire. Să vă detaliez. Am stat câteva zile la casa străbunicii, 3 zile se ține mortul pe masă la țară, apoi are loc ceremonia îngropării, iar în zilele alea a fost un moment oportun ca eu și var-mea (aia care era ca o soră pentru mine), plus cei doi veri (favorizații) plus încă o vară (care era apropiată de cei doi veri, întrucât ei toți 3 stăteau la oraș; și var-mea bună stătuse la oraș o perioadă, ulterior mutându-se la țară), deci reiau, a fost momentul oportun ca noi să ne adunăm și să ne distrăm de minune. Părinții erau în treaba lor, noi într-a noastră. Am jucat v-ați ascunselea în păpușoi (știu că îi porumb, dar în amintirile mele a rămas păpușoi), și vara ce se înțelegea cu cei doi veri o luase la fugă și căzuse, alunecând pe iarbă și înverzindu-se toată. A fost un moment dramatic, rememorez în detaliu că avea o pereche de pantaloni scurți, galbeni pe ea, cu un tricou alb și maică-să se căina că „vai, biata ei fată, așa frumoasă, a căzut și s-a murdărit”, dar trecu evenimentul. Însă îmi mai aduc aminte cu o claritate copleșitoare de un moment de frustrare din partea mea și a lu var-mea, când unul dintre veri mâncase o cutie întreagă cu prăjituri (rămase de la priveghi) noi mâncând doar vreo 2-3 (prăjituri, nu cutii). Trecură toate, și acea scenă, și înmormântarea la care am făcut câțiva bănuți, căci la țară, când duci mortul înspre cimitir, rudele aruncă cu bani mărunți în urma lui pe jos. Alte detalii tehnice nu prea îmi aduc aminte, ci doar că eu și verișorii alergam ca niște descreierați pe acolo.

Când eram mai mică, mică de tot, mai aveam o străbunică din partea mamei, dar de ea nu îmi prea aduc aminte. Știu că era o bătrânică tarată și atât. Nu am amintiri cu ea, vag de tot mi se conturează un chip în minte, prin fața ochilor perindându-se imaginile cum la un moment dat era hrănită printr-o pâlnie, conectată la un furtun. Știu în schimb de moartea ei, și anume de momentul când femeile din familie o îmbăiau pentru înmormântare. Am intrat din greșeală în camera în care ele se ocupau de ea. Un om fără simțiri era întins pe un nailon pus pe podea, complet dezbrăcat, iar câteva femei, îmbrăcate în negru, mișunau în jurul ei și o ungeau cu spirt. Dintr-o dată cineva a țipat la mine să ies afară. Și am ieșit. Acum, dacă e să mă exprim în termeni ceva mai puțini umani, a fost primul cadavru văzut, întins fără viață pe podea, palid, rece, în aer simțindu-se un iz înțepător. Și culmea e că mi s-a părut ceva atât de firesc, nu am fost înspăimântată, și chiar în mintea mea, la vremea respectivă, s-a conturat în minte întrebarea “dar ce are dacă stau și eu să văd? sunt curioasă”.

Acum cred că se explică de ce străbunica din partea tatălui nu prea mă plăcea.


¹ lăicér, lăicere, s. n. (Mold.) –  scoarță îngustă de lână colorată, țesută cu dungi sau alesături, cu care se împodobesc la țară lavițele și pereții.

² láiță, -e, (laviță), s.f. – 1. Bancă din scânduri (fără spătar) așezată în lungul pereților în casele tradiționale și care servesc și drept paturi. 2. Scândura pe care se așază mortul.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s