Simfonie de toamnă.

Frunzele aurii crănțăne când calci pe ele, mărunțindu-se în mii de firmituri ce se pierd printre pavele. Zilele sunt din ce în ce mai scurte, ploile din ce în ce mai dese, iar frigul se înăsprește odată cu scurgerea soarelui pe cer. Dacă nu ai un fular la gât și o geacă pe tine, există toate șansele să răcești, sau cel puțin o durere de cap să îți submineze toate simțurile. Cu toate acestea, îmi place toamna. Deși natura e pe moarte, există atâta frumusețe în jur, încât te determină să o admiri chiar și în aceste condiții. Pământul este acoperit de un strat gros de culori, strat purtat de degetele lungi ale vântului prin aer. Trunchiurile copacilor se conturează în depărtare, fiind acum golașe și fără de veșmânt. Pavelele sunt adesea umede de la ploile mărunte aduse de nori gri și grei ce contrastează cu pământul ornat în culori vii. Diminețile sunt acaparate de o ceață albă și groasă, ce planează greu printre blocuri și pietoni. Oameni prea grăbiți și determinați să ajungă la anumite destinații, doar natura ce își poartă cu răbdare straiele, anotimpurile.

Reclame

Unu…doi…trei.  Respiră.

Mi-am încleştat degetele de marginea căzii, încercând să ies de sub clăbucii parfumaţi. Apa îmi intrase în ochi, în urechi, scurgându-se în şiroaie calde, gâdilindu-mi faţa. Mi-am şters ochii cu prosopul din stânga mea şi m-am lăsat din nou în cadă, pe spate, permiţându-i apei să îmi inunde pieptul. Apa era caldă, aproape fierbinte, în baia micuţă creându-se o pâclă albă, oglinda fiind deja aburită. Clăbucii pluteau în jurul meu, jucându-mă cu ei, iar mai apoi, risipindu-i cu o respiraţie.  Mi-am privit mâinile mult mai mici de sub apă, creând mici valuri în cadă. Am tras din nou cu sete aer în plămâni şi m-am lăsat pentru a nu ştiu câtă oară la fundul căzii, o claie de par asemănătoare cu algele de pe fundul marii, plutind în jurul meu.

Zilele acestea am citit prea multe cărţi de dragoste, îmi simţeam fiecare por din piele vibrând a romanţă. Am făcut o mişcare de rotaţie, aşa fel încât am ajuns cu faţa îndreptată spre fundul căzii, pipăind albul de sub mine. Mâinile mele simţeau doar o pelicula fină de vopsea. Am mai stat în acea poziţie câteva secunde, iar mai apoi m-am ridicat în şezut, stropind cu apă în jurul meu.

Cu o mişcare am scos capacul de la cadă, susurul apei ce curgea pe ţevi amintindu-mi de verile în care ploua, umplând burlanele casei. Un clinchet se auzi din cealaltă cameră, semn că tableta se încărcase. Înfăşurată în prosop, lăsând dare de apă în urmă, m-am băgat în pat pentru a-mi continuă lecturile siropoase.

Fantezie II

Eu şi tu. Un pat. 3 metri ne despart unul de altul. Îmi las halatul de mătase să atârne de un umăr, ca mă apoi să cadă, mângâindu-mi unduirile în timp ce coboară tot mai jos. Îmi acopăr sânii cu mâinile privindu-te fix în ochi. Fac un pas înspre tine, fixându-te cu privirea, mușcându-mi buza. Stai într-un colţ, blocat de cele ce vezi. Te urmăresc pe sub gene cum îţi arunci privirea asupra mea, poticnindu-se pe anumite locuri. Mă admiri se sus în jos, de jos în sus, ca un canibal îţi agăţi privirea de mine. Faci un pas mai aproape de mine, îţi simt respiraţia grăbită. Îţi scoţi tricoul şi îl arunci pe covor, făcând încă un pas înspre mine. Mă apuci de talie trăgându-mă înspre tine, strivindu-mi sânii cu pieptul tău masiv. Mă adulmeci precum o pradă, mâinile tale îmi cutreieră întreg corpul, descoperindu-i rotunjimile. Îţi scalzi faţa în păru-mi lăsat pe spate, dându-l la o parte pentru a mă săruta pe gât. Îţi înfingi mai adânc mâinile în mine, împingându-mă în pat şi te arunci asupra mea. Mă domini. Sunt a ta. Dar pentru câtă vreme?

Fantezie

Vino mai aproape. Vreau să îţi simt respiraţia zvârcolindu-mi carnea. Să mă înfior la atingerea ta. Vino, să mă iei în braţe şi să nu îmi mai dai drumul. Strânge-mă. Strânge-mă cât de tare poţi, ia-mi răsuflarea, ia-mă cu tine. Sărută-mă, mângâie-mi coapsele şi nu îmi da drumul. Plimbă-ţi buricele degetelor pe spatele meu şi înfioară-mă. Fă-mă să vreau să fiu a ta. Fă-mă să mi oprească inima în loc şi apoi să o ia din nou la goană. Vino mai aproape. Strânge-mă la piept şi lasă-mă să îţi ascult ritmul inimii, lasă-mă din nou să mă îndrăgostesc de acele bătăi. Lasă-mă să îmi petrec degetele prin părul tău şi să rămână impregnate cu parfumul tău. Să te sărut pe gât, să îţi simt pulsul în artere. Să te muşc de lobul urechii, să simţi furnicături electrizante.
Vino mai aproape, ia-mă de mâna şi nu îi mai da drumul vreodată.

depresie

Sunt nopţi sumbre în care depresia îşi încolăceşte braţele în jurul trupului meu, şoptindu-mi în ureche cât sunt de neajutorată. Sunt nopţi ca acestea, în care mii de gânduri dau năvală peste mine, înecându-mă, lăsându-mă fără aer. Sunt nopţi calde de vară când ies pe balcon şi rămân acolo cu orele. Îmi aţintesc privirea asupra cerului şi rămân hipnotizată în leagăn, învăluită de tăcerea nopţii. Sunt nopţi de vară în care bântui pe străzi, căutând ceva de negăsit.
Apare şi dispare, lăsându-mă în suspans până la următoarea vizită. Nici măcar nu ştiu când va veni clipa când din nou totul se va prăbuşi în jurul meu, izolându-mă din nou în colţul meu întunecos din care nu mai ies la lumină.
Sunt zile nasoale, când totul decurge cu încetinitorul. Privesc în jurul meu, şi nu înţeleg ce se întâmplă. Mă simt la mii de kilometri distanţă faţă de acele persoane, sau mai bine zis, eu le îndepărtez. E depresia. Ce îmi încolăceşte trupul în strânsoarea ei de cleştar şi mă apropie cât mai mult de ea. E depresia pe care nimeni nu o vede sub masca mea la care am lucrat multă vreme. E depresia ce nu îmi dă încredere în mine, în fiecare zi rupându-mi câte o parte din suflet.
Port o mască şi o port destul de bine. Sunt zile în care aş vrea să dorm încontinuu, să mă deconectez. Să plec departe şi să nu mă mai întorc. Sunt zile în care hăul din suflet e atât de mare încât ar putea înghiţi o sală plină cu oameni. Mă simt goală pe dinăuntru, încet încet depresia instalându-se.

E depresia. Ce mă secătuieşte de puteri, luând cu ea fericirea, vitalitatea mea. Luându-mă pe mine.

Prima zăpadă

M-am trezit duminică, dis de dimineaţă, cu un mesaj pe telefon cum că afară ninge. Am sărit din pat ca arsă, îndreptându-mă spre geam. Cu răsuflarea tăiată, am tras perdeaua la o parte, în faţă desfăşurându-se un scenariu alb, ca de basm. Încă ningea. Era alb în jur, neaua acoperea copacii, înveșmântându-i cu ghirlande albe de fulgi, iar în aer se simţea puritate.

Mi-am făcut o cafea şi am continuat să stau în geam pentru câteva minute bune, încercând să îmi aduc aminte de prima ninsoare din viața mea. Mi s-au perindat în faţa ochilor un amalgam de amintiri, de pe vremea de când mă dădeam cu sania, făceam întreceri, de primul om de zăpadă făcut împreună cu mama. De zilele când nămeţii erau atât de mari, dar noi tot mergeam la şcoală. De vremurile în care băieţii de la şcoală ne pândeau să ne trântească în zăpadă, când încercam să învăţ să mă dau pe patine, ajutându-mă de două beţe pe care mi le dăduse mama.( îmi zisese să fiu atentă şi să nu le rup că erau beţele ei de la legat roşiile.)
Fereastra aburise de la cafeaua fierbinte. Am desenat o stea în glastră, cu gândul că acest an e pe terminate şi parcă anul trecut mă întrebam cum va fi 2016. De abia aştept să mănânc cozonac şi să mă uit la Harry Potter. (asta am făcut de revelionul trecut, deci păstrăm tradiţia). De abia aştept să ascult colinde vechi, dându-le replay. Replay. Replay

Ceaţă

E ceaţă la mine-n cartier. Un alb sidefiu acoperă blocurile, blocând lumina soarelui.  E atât de frig încât din camera călduţă, privind pe geam, mă trec fiori pe şira spinării.

Vino, bunicule.. să mă prinzi de mână şi să nu îmi mai dai drumul. Să mă priveşti în timp ce dorm şi să îmi mângâi părul. Vino, te aştept de atâta vreme. Să ne plimbam tăcuţi, unul lângă altul, dar liniştea să ne apropie.

Vino. Eu te aştept de ani de zile, tu unde te-ai rătăcit?

Să îmi spui poveşti cu final trist, să îmi asculţi respiraţia regulată, întretăiată de câte un oftat. Unde eşti? Eu te aştept de atâta vreme. Hai. Vreau să petrecem acest crăciun împreună, să ningă peste sufletele noastre de copii, să privim fulgii cum acoperă totul în jur. Vreau să simt frigul cum mă împinge spre tine, spre căldura sufletului tău. Vreau să mă strângi atât de tare încât să îmi iei respiraţia. Vreau să mă sufoci, să simt că ameţesc.

Vino, cât mai durează? Îmi lipseşti.

Până atunci, o să privesc ceaţa ce inundă spaţiile goale dintre oameni.